Archive

Archive for the ‘ROX 34’ Category

Final server ROX34

May 19, 2019 26 comments

Jucători ai lumii Travian,
g40_11-ltr
Ca o dovadă a determinării și realizărilor muncii de echipă, la ora 10:05, lucrătorii măreței metropole 00.WW NV au terminat vârful celei mai minunate creații care să cinstească Lumea Travian!

În timp ce iGutuie urca spre vârf, urmat de generalii alianței NV Stars, întreaga lume s-a adunat în fața lor și, pentru prima dată, au zâmbit cu satisfacție. Toate triburile, orașele stat și națiunile au trimis reprezentanți pentru a aduce omagii celui care, prin putere de spirit, diplomație și putere militară, în cele din urmă, i-a unit pe toți. În depărtare, la poalele măreței minuni, poporul ovaționa.

Printre cei mai onorați demnitari prezenți, Pymu&Tody a fost desemnat ca domnitorul celei mai puternice națiuni. În spatele său, born2be1 și Cipibau s-au așezat pe locurile lor de drept, ca domnitori peste cea de-a doua și a treia națiuni ale lumii.

Neavând nevoie de vreo introducere, Bizar a fost repede recunoscut în mulțimea adunată, cu șoapte de venerație și teamă. Construindu-și o reputație pentru tactici viclene și cruzime pe câmpul de luptă, este cunoscut ca cel mai nemilos dintre atacatori. Alături, cu priviri semețe și purtănd în ochi gloria bătăliilor câștigate, stau Nebunii și virusz, comandanți ai celei de-a doua și a treia armate de atac. Priceperea lor în luptă va inspira legende în era ce va urma.

Pymu&Tody a fost întâmpinat cu urale de către cei adunați, în timp ce urma procesiunea până în vârf. Un strateg strălucit și campion al poporului, este cunoscut de-a lungul și de-a latul lumii ca cel mai mare apărător care a protejat vreodată un oraș. Alături, la loc de cinste, AnOnymOus și VRC&Arkan, comandanții celei de-a doua și a treia armate de bravi apărători, privesc, plini de mândrie, mulțimea recunoscătoare.

Războinici, lideri, eroi, au stat împreună, privind peste lumea pe care au explorat-o și au cucerit-o. Deși sărbătoarea se va termina și oamenii vor merge, din nou, înapoi la viața lor de zi cu zi, această zi va dăinui în amintirea lor pentru totdeauna.

Advertisements

Situatie WW 19 Mai 2019 Final

May 19, 2019 Leave a comment

Situatie WW 19 Mai 2019 Final

Situatie WW ROX34 19 Mai 2019 Final.png

Situatie WW 18 mai 2019 ora 9

May 18, 2019 3 comments

Situatie WW 18 mai 2019 ora 9Situatie WW 18 mai 2019 ora 9

Categories: ROX 34, WW

Situatie WW 17 Mai 2019 ora 21

May 17, 2019 Leave a comment

Situatie WW 17 Mai 2019 ora 21

Situatie WW 17 Mai 2019 ora 21

Categories: ROX 34, WW

Situatie WW 16 Mai 2019 ora 22

May 16, 2019 Leave a comment

Situatie WW 16 Mai 2019 ora 22

Situatie WW 16 Mai 2019 ora 22

Categories: ROX 34, WW

Situatie WW 15 Mai 2019 ora 23

May 15, 2019 Leave a comment

Situatie WW 15 Mai 2019 ora 23

Situatie WW 15 Mai 2019 ora 23.png

Categories: ROX 34, WW

Situatie WW 14 Mai 2019 ora 23

May 14, 2019 Leave a comment

Situatie WW 14 Mai 2019 ora 23

Situatie WW 14 Mai 2019 ora 23.png

Categories: ROX 34, WW